Satira zilei perfecte
Sa zicem ca e una din zilele de nesomn, una din zilele in care chiar nu ai chef sa faci conversatii inutile si cu persoane oarecare. E una din zilele nefericite in care cineva intarzie si tu te bazezi pe acel cineva, in care culmea, nu-ti mai merge telefonul si te impiedici aiurea de un cablu aparut de undeva. Ei bine, inghiti in sec si mergi mai departe, zambesti larg si inspiri aerul proaspat de micsunele bombardate din orasul prea aglomerat sa te asculte.
Sa mai zicem ca pe la ora 17 trebuie sa fii intr-un loc, esti aranjat, ferchezuit si gata de spus ceva inteligent in favoare personala. Ajungi. Concentrat, insa piere inspiratia, zambesti rar si dai de doua persoane langa tine care te intreaba anemic…ce studiezi? Le dai un raspuns, oarecum fortat de imprejurari, dar tot nu ai chef de ei. Arunci o intrebare asemanatoare si incepe polemica interioara in timp ce vorbesc aberant si ciudat : … sa dau mai incet, sa plec, sa urlu, sa fug, sa adorm.
Ce te faci cand iti si gresesc numele, te intreaba insa politicos : cum te chema? Tind sa cred ca lumea traieste cu gandul in alta parte, frustrata ori pur si simplu imbatranita prematur.
Ziua trece, discutia e o combinatie aiurea de ceva si altceva, nimic din ce trebuia, pleci mai devreme, nu mai suporti traficul, drumul pare excesiv de lung si ai chef infinit de injuraturi. Te abtii ca asa e frumos, dar sunt inca multi pentru care merita sa mai uiti de candoarea vorbelor ca o floricica vesela si rosie de suparare.
Clar not the day for science.
